Paganismul crestin


In capitolul introductiv din “Metafizica”, Filosoful defineste stiinta ca fiind cunoasterea lucrurilor prin cauzele lor. Astfel, cercetarea si reflectia asupra originii cuvintelor este cum nu se poate mai rodnica pentru omul intelept. Ce altceva este omul intelept, decat omul care sapa cautand radacina: homo sapiens ?

In acest scop, limbile clasice ne ofera un ajutor greu de inlocuit. Si, dimpotriva, un invatamant ca acela al zilelor noastre, care aproape ca a exclus umanioarele, este un invatamant saracit, incat ajungi sa te intrebi daca nu exista o intentie aici de a-l inlocui pe omul care gandeste cu omul care face, pe homo sapiens cu homo faber, in speranta iluzorie ca tehnica s-ar baza pe altceva decat pe stiinta.

Sa luam, de exemplu, cuvantul “pagan”. In acceptiunea cea mai larga din zilele noastre, un pagan este un non-crestin. Sensul folosit in ultimele secole in latina ecleziala este un pic mai ingust: “paganus” nu este orice fel de non-crestin, ci un adept al credintelor politeiste.

Dar inainte de a exista latina Bisericii a existat latina clasica. Trebuie precizat ca intre latina ecleziala si latina din vremea lui Cicero exista unele diferente. Ca si intre medio-greaca din vremea Imperiului Bizantin si greaca clasica din vremea lui Pericle, cu aproape un mileniu inainte.

Ei bine, in latina clasica “paganus” inseamna, pur si simplu, “taran”. Locuitor al satului. De unde avem frantuzescul “paysan”. Si atunci, cum s-a ajuns de la “taran” la “adept al politeisului” ? Foarte simplu: adevarata credinta a venit in Imperiul Roman prin orase. Mai ales prin Roma, Orasul prin excelenta (“Urbs” insemna Roma si numai Roma, toate celelalte erau “Civis”). In primele secole ale crestinismului, “noua” religie a cuprins doar mediile urbane. Taranii ramasesera pagani. Ei incetasera de mult sa creada in “basmele grecesti” si niciun taran nu mai lua in serios legende ca aceea cu Vulcan mesterind traznetul lui Iupiter Tonans. Totusi, respectau cu rigoare traditii si obiceiuri. Era o lume in care religia de pana atunci devenise folclor.

Un asemenea pericol pandeste si astazi. De asta data, crestinismul. Este ingrijorator divortul dintre cultura si crestinism, care face specificul epocii noastre.

Advertisements
This entry was posted in etymologicon, Uncategorized. Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s